15 iunie 1889 - 15 iunie 2012

M I H A I E M I N E S C U “Eminescu a venit cu mâna plină înaintea nefiinţei. Rătăcit, nemângâiet, ca un suflet fără parte, exact aşa cum spunea omul Renaşterii despre om cum că e fiinţa ce n-are partea ei, poetul nostru şi-a primit lotul, trăind pe măsura acestuia, în marginile, ba chiar în nemarginile lui.” "Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu? A apărut în lumea noastră un om care-a înţeles să fie om deplin. Cineva care n-a vroit să fie al doilea." …”Nefiinţa aduce totuşi odihnă. Eminescu, neodihna. Nu ne putem odihni în el. Intreg evantaiul lui de deschideri către lume şi cultură se strânge pentru noi într-o inimă, care bate. Cărui popor i s-a făcut darul acesta? O conştiinţă mai bună, o spusă mai bună şi exemplară, au -desigur- câteva mari popoare şi culturile lor. Dar câte din ele au cu-adevărat o inimă?” “Căci nu de judecat critic, de către noi, este acum Eminescu, ci de asimilat într-un fel, ca o conştiinţă de cultura de dindărătul nostru de la folclor şi până la ştiinţele pozitive, devenind astfel conştiinţa noastră mai bună, sau poate mustrarea de conştiinţă a oricărui intelectual, care-i vede necuprinsul, adică sinteza însăşi.” (...) “Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reţinute sau sistemele de filozofie posibile! e vorba de tot: de spectacolul acesta extraordinar pe care ţi-l dă o conştiinţă de cultură deschisă către tot.” (CONSTANTIN NOICA)