Omagiu ... Poetului

Criticilor mei

de Mihai Eminescu

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
................................................................................................................................................

...suflete nevinovat (ratat în lumea asta nebună) ...
cu pălărie neagră şi palton fumuriu,
minţit de cuvintele adevărului pur şi violat de toţi
două etaje mai jos
mă mai citeşte cineva ?
poate doar de plictiseală, sau de foame – criză economică.
unde-a dispărut luceafărul iubirii?
(în gaura de ozon!)
Plângi? doar când îmi amintesc că exist!
Tu mă citeşti?
odată pe an – ghici
de ziua ta!
Tu mă citezi?
probabil…

(Nicoleta, a X-a F)