de Mihai Eminescu
Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?
Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
................................................................................................................................................
...suflete nevinovat (ratat în lumea asta nebună)
cu pălărie neagră şi palton fumuriu,
minţit de cuvintele adevărului pur şi violat de toţi
două etaje mai jos
mă mai citeşte cineva ?
poate doar de plictiseală, sau de foame – criză economică.
unde-a dispărut luceafărul iubirii?
(în gaura de ozon!)
Plângi?
Tu mă citeşti?
odată pe an – ghici
de ziua ta!
Tu mă citezi?
probabil…
(Nicoleta, a X-a F)