"Mi-am întors către soare unicul chip,
umerii mei zmulg din goană frunzişe.
Câmpul tăindu-l, pe două potcoave
calul meu saltă din lut, fumegând.
Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigând.
Calul meu saltă pe două potcoave
Ave, maree-a luminilor, ave!
Soarele saltă din lucruri, strigând
clatină muchiile surde şi grave.
Sufletul meu îl întîmpină, ave!
Calul meu saltă pe două potcoave.
Coama mea blondă arde în vânt."
("O călărire în zori")
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
"Soarele a izbucnit peste lume strigând",
"Sufletul meu il intampina, AVE!"
Cu cata profunzime poate descrie un peisaj fictiv, launtric, pornind de la niste cuvinte simple, ca oricare... Superb, Nichita Stanescu este, intr-adevar, poetul sufletelor adolescentilor de pretutindeni
Trimiteți un comentariu